Am citit asta… Şi în primul moment, da, m-am enervat. Apoi mi-a trecut. Sigur, omul are dreptul la o opinie. Eventual, mă bucur că lumea mai speră, mai crede, mai… Cum şi eu aş vrea să mai pot.
Credeam, însă, în ecuaţia PDL=USL=mizerie înainte de-a apărea ea pe-o pancartă.
Nu m-am născut ieri. Nici n-am trăit în România doar în ultimii ani, ci (cam) toată viaţa. Destui ani. Şi n-am doar memorie de scurtă durată. Nu cred în Mioriţa, nici pe departe, dar nici Scufiţa roşie nu mă mai pune pe jar de multă vreme.
Nu pot şi mă-ndoiesc că vreau să uit că, de când votez, am dat un singur vot pozitiv, în ’96, şi-atunci a fost o cruntă dezamăgire. Nu sunt naivă: poate sceptică, dar anii pe care i-am petrecut în România arată mai degrabă că sunt realistă.
Mă scuzaţi, dar nu pot merge în piaţă pentru USL. Mi-e teamă că voi da un vot negativ şi la următoarele alegeri.
